Investiții pentru pensie

Aproape toate țările dezvoltate folosesc un sistem de pensii pe „piloni" — mai multe surse care se completează între ele, ca să nu depinzi de una singură. Iată cum funcționează fiecare: cine pune banii, unde ajung și cine îi gestionează.

Și investiția proprie — e un al patrulea pilon? Nu, oficial. Modelul are 3 piloni (uneori extins la 5, cu un pilon „0" de bază și un pilon „4" care înseamnă sprijinul informal: familie, locuința proprie). Investiția pe care o faci singur pentru pensie nu e un pilon separat — face parte din Pilonul III (provizionul voluntar), doar că o gestionezi tu, nu un fond.

Spre deosebire de țările cu sisteme de pensii dezvoltate, în Moldova nu există toți cei trei piloni. Practic, ai pensia de la stat și, abia de curând, o opțiune privată voluntară. Iată ce ai la dispoziție.

Participarea la fondul facultativ nu îți afectează pensia de la stat — este ceva în plus. Fondurile de acest fel sunt supravegheate de CNPF, autoritatea pieței financiare nebancare. Le comparăm pe larg cu investiția proprie în capitolul 11.

(Datele despre fond sunt din prospectul lui oficial, avizat de CNPF în februarie 2026.)

Ca să vedem cât de mică e pensia, o comparăm cu salariul. Dar „salariul mediu" pe care îl auzi la știri trebuie înțeles corect: e doar o medie statistică — aduni toate salariile din Republica Moldova și împarți la numărul de angajați. Nu spune cât îți trebuie ca să trăiești (acela e alt indicator, minimul de existență), ci doar cât câștigă în medie oamenii. Și e înșelător, fiindcă domeniile bine plătite, ca IT-ul, trag media în sus. Cifra mai apropiată de realitate este mediana — salariul „de la mijloc", față de care jumătate câștigă mai mult și jumătate mai puțin.

Cifre din surse oficiale: Biroul Național de Statistică (distribuția salariilor, septembrie 2025) și CNAS (pensia medie, finele lui 2025; pensia minimă de la 1 aprilie 2026). Instituțiile le publică și le revizuiesc periodic.

Aceasta nu este o idee a noastră — așa se procedează în întreaga lume dezvoltată. În Statele Unite, de exemplu, 62% dintre adulți dețin acțiuni, cei mai mulți tocmai prin conturi de pensie și fonduri de investiții (date Gallup, 2025).

De ce tocmai în cea mai mare economie a lumii oamenii investesc cel mai mult? Pentru că pensia lor de stat (Social Security) e doar o bază — nu ajunge singură. Exact ca în Moldova, de altfel. Diferența e că americanii au sisteme care îi împing să investească: conturi de pensie la locul de muncă (401(k), unde adesea angajatorul îți adaugă bani peste contribuția ta) și conturi individuale, încurajate prin scutiri de impozit. Așa ajung aproape toți să investească. În aceste conturi, americanii țin azi peste 30 de trilioane de dolari.

Noi, în Moldova, nu avem astfel de sisteme — deci, ca să acoperim același decalaj, trebuie să o facem singuri. Mecanismul e simplu: pui regulat o sumă deoparte și o investești. Bursa e potrivită pentru orice sumă — mare sau mică — și mai ales pentru cele mici, regulate, de aceea ne axăm pe ea aici. O întrebare firească: se construiește pensia personală doar prin bursă? Nu doar. Mai poți folosi imobile date în chirie, depozite bancare sau o afacere proprie.

Da, primul pas cere puțin efort — spre deosebire de un fond, unde „pui și uiți". Dar înveți o singură dată, lucru care oricum face parte din educația ta financiară, și apoi folosești la nesfârșit. În schimb, nu dai în fiecare an o parte din profit drept comisioane pentru un lucru pe care îl poți face ușor singur.

Câștigurile pe care le reinvestești produc, la rândul lor, alte câștiguri. La început capitalul crește încet; după ani, tot mai repede — ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale și adună tot mai multă zăpadă. De aceea momentul în care începi contează mai mult decât suma cu care începi.

De unde luăm un randament de referință? Bursa americană are un indice numit S&P 500 — cele mai mari 500 de companii americane, calculat de agenția financiară Standard & Poor's. Este cel mai cunoscut și urmărit indice din lume, considerat un fel de standard în investițiile globale, motiv pentru care îl folosim ca reper. El a oferit, în medie, în jur de 10% pe an de la 1957 încoace (anul lansării indicelui), cu dividendele reinvestite. După inflație, câștigul real a fost mai degrabă în jur de 7% pe an.

Un exemplu de calcul. Pui 1.500 lei în fiecare lună, timp de 30 de ani. Din buzunarul tău ies, în total, 540.000 lei. Restul depinde de randament:

• la ~7% pe an (estimare prudentă), capitalul ar ajunge, ipotetic, în jur de 1,7 milioane lei;
• la ~10% pe an (media istorică a S&P 500), în jur de 3,4 milioane lei.

În ambele cazuri, partea cea mai mare nu vine din ce ai depus tu, ci din câștigurile reinvestite în timp.

Partea bună: au fost mulți ani cu randamente mult peste medie — în 13 din ultimii 30 de ani indicele a crescut cu peste 20% într-un singur an (de exemplu +31% în 2019, +26% în 2023, +25% în 2024). Media ultimilor 30 de ani a fost în jur de 10,4% pe an. Anii buni i-au depășit pe cei slabi.

Și un indice „de creștere": Nasdaq 100 reunește 100 dintre cele mai mari companii americane de la bursa Nasdaq, majoritatea din tehnologie (Apple, Microsoft, Nvidia), dar nu toate. A avut randamente istorice mai mari (de exemplu ~17% pe an în ultimul deceniu), dar și oscilații mai puternice — mai potrivit pentru anii de creștere a capitalului, când ești tânăr, decât pentru cei dinainte de pensie (vezi capitolul despre alocarea pe vârstă).

Tot din cauza acestui efect, cine începe la 25 de ani, nu la 35, ajunge de obicei la aproape dublu la pensie, pentru aceeași sumă lunară — fiindcă cei 10 ani în plus sunt exact anii în care bulgărele e cel mai mare. Poți încerca propriile cifre în calculatorul de la capitolul 11.

Pentru un orizont lung, instrumentele uzuale sunt câteva, și de obicei se combină pentru diversificare:

• ETF-uri pe indici. Un ETF e un coș de active tranzacționat la bursă. Un ETF pe indice cuprinde, dintr-o singură cumpărare, zeci sau sute de companii (de exemplu companiile din S&P 500). Cumperi diversificare automat, cu costuri mici — motivul pentru care sunt populare la investiția pe termen lung.
• Acțiuni cu dividend. Companii mature care împart periodic o parte din profit acționarilor. Pot oferi un venit regulat, pe lângă creșterea prețului. Mai multe în Ce este venitul pasiv.
• Obligațiuni. Împrumuți un stat sau o companie în schimbul unei dobânzi. Sunt mai stabile decât acțiunile și se folosesc pentru a tempera oscilațiile portofoliului, mai ales aproape de pensie.
• Valori mobiliare de stat (VMS) din Moldova. Împrumuți statul moldovenesc în schimbul unei dobânzi. Sunt o opțiune locală, cu risc redus, iar dobânda este scutită de impozit de la 15 august 2024 — utilă pentru partea conservatoare a banilor de pensie.

Dacă pornești de la zero cu noțiunile, citește întâi Ce sunt investițiile.

Regula generală: cât ești tânăr și ai mulți ani până la pensie, poți ține o pondere mai mare în acțiuni — cresc mai mult pe termen lung, dar oscilează pe drum (aici se pot potrivi și indici de creștere, ca Nasdaq 100). Pe măsură ce te apropii de pensie, muți treptat spre obligațiuni și instrumente stabile, ca să protejezi ce ai strâns. Mecanismul se numește „glide path" — coborârea treptată a riscului. Este principiul după care funcționează „fondurile cu dată-țintă" (target-date funds), folosite pe scară largă în planurile de pensii din SUA.

Benzile de vârstă sunt orientative și depind de toleranța ta la risc și de situația personală. Modele de portofoliu (60/40, All-Weather) găsești la Portofolii investiționale.

• Alegi un broker reglementat. Siguranța banilor e prima regulă: la un broker reglementat, activele tale sunt ținute separat de ale firmei.
• Deschizi contul online și treci verificarea de identitate.
• Stabilești o sumă lunară și o investești constant, indiferent de cum se mișcă piața. Pentru pensie, mulți cumpără periodic același ETF larg (de exemplu pe S&P 500) — simplu, fără să fie nevoie să fii expert. Investiția în sume fixe, regulate, netezește prețul mediu de cumpărare în timp și îți scoate emoția din decizie.

Vezi și compară brokerii reglementați pentru investiții la Brokeri pentru investiții.

Nu trebuie să pornești singur, de la zero. La o consultație sau un curs îți arătăm pas cu pas cum să-ți alegi instrumentele, să-ți construiești portofoliul și să-l administrezi singur — înveți o dată și folosești toată viața, fără să plătești an de an unui fond pentru ceva ce poți face și singur.

Pe scurt, pentru investiția pe termen lung:

• Câștigul de capital (din vânzarea cu profit a activelor): baza impozabilă este jumătate din câștig, iar cota este 12% — adică un impozit efectiv de circa 6%.
• Declararea se face prin Forma CET18, până la 30 aprilie a anului următor.
• Dividendele din străinătate se impozitează cu 12%; dividendele și dobânzile interne, cu 6% reținut la sursă. Dobânda la valorile mobiliare de stat este scutită de impozit.

Sunt reguli orientative; pentru situația ta exactă, vezi Profitul la bursă se impozitează? sau întreabă un specialist.

Ambele variante sunt valide. Le punem alături, cu cifrele reale, ca să decizi în cunoștință de cauză.

Toate costurile la varianta proprie, ca să le știi: comisionul de tranzacționare (la cumpărare și la vânzare), spread-ul, uneori o taxă fixă de custodie care contează mai mult pe conturi mici, comisionul anual al ETF-ului în sine (foarte mic la cele pe indici, ~0,1–0,2% pe an) și, la unii brokeri, o mică taxă de timbru pe tranzacții. Toate la un loc rămân, la un broker ales bine, mult sub costul anual al unui fond — dar tocmai de aceea contează alegerea brokerului potrivit.

Diferența cea mai mare e la costuri. Un comision de 4% la fiecare depunere, plus comisioane anuale de până la ~3,5% pe an din tot capitalul, aplicate timp de zeci de ani, se adună. Pe cont propriu, chiar și la un broker mai scump, costul anual rămâne mult sub 1%. Poți vedea singur cum arată diferența:

În general, ce faci singur costă mai puțin decât să plătești pe altcineva s-o facă în locul tău — cu condiția să înveți un minim necesar ca s-o faci corect. De aceea răspunsul e diferit pentru fiecare: pe un taler al balanței stă efortul de a învăța și de a face singur, pe celălalt, banii pe care îi economisești. Tu decizi cum înclină balanța.

• Amânarea. „Încep la anul" e cea mai costisitoare decizie — pierzi exact anii în care timpul lucra cel mai mult pentru tine.
• Oprirea la prima cădere de piață. Căderile fac parte din proces; cine vinde panicat ratează revenirea. La fel se întâmplă și într-un fond — valoarea scade când scad activele cumpărate de el — doar că tu nu vezi mișcarea zilnic.
• Retragerile premature din banii destinați pensiei, pentru cheltuieli curente.
• Fuga după randamente mari promise. Orice „garanție" de profit ridicat e semn de schemă dubioasă. Randament garantat nu există — nici la un fond, nici pe cont propriu. Toți investesc pe aceleași piețe, doar că, posibil, în active diferite.
• Lipsa diversificării și ignorarea costurilor, care, pe 30 de ani, se adună.

Ai strâns un capital în 30 de ani. Ce faci cu el? Treci treptat banii spre instrumente mai stabile (obligațiuni, depozite) și retragi în fiecare an doar o parte, ca să-ți țină cât mai mult timp.

O regulă folosită des în lume este regula de 4%, propusă de planificatorul financiar american William Bengen în 1994 și confirmată ulterior de un studiu al Universității Trinity (1998): în primul an de pensie (când începi să retragi) iei cam 4% din capital, apoi ajustezi suma cu inflația în anii următori. Dacă banii rămași continuă să fie investiți, capitalul are șanse mari să nu se epuizeze zeci de ani. La un capital de, să zicem, 2 milioane lei, asta ar însemna în jur de 80.000 lei pe an — circa 6.700 lei pe lună, în plus față de pensia de la stat.

Dar are sens să păstrezi tot capitalul intact? Nu neapărat. Regula de 4% e gândită să-ți țină banii decenii și, de obicei, lasă și o moștenire. Dacă nu îți propui asta, poți cheltui mai mult: îți planifici retragerile ca să consumi treptat și din capital, pe parcursul anilor pe care îi mai ai de trăit. În Moldova, unde speranța de viață e mai mică decât în Vest, mulți aleg, după o anumită vârstă, un plan mai relaxat — să se bucure de bani, nu doar să-i păstreze. Important e să ai un plan, ca banii să nu se termine nici prea repede, nici să rămână toți nefolosiți.

Despre faza de retragere și regula de 4% vorbim pe larg în Independența financiară.